luni, 19 decembrie 2011

Alchimie Popească

Mă tot gândesc, cât de departe,
Se poate merge cu prostia?
Unde se termină? Şi-ncepe,
Ostentativ, ipocrizia?

Şi care e hotarul mistic
între a fi demn şi-a fi nerozi?
Şi până când ne tot roti-vom
Ca mâţa-n jurul unei cozi?

Căci, până chiar şi cefe sfinte
Sunt transformate-n „market-plus” …
Or, nu ştim câtă ignoranţă ...
Manipularea ne-a adus?

Cu inimi pline de speranţe
Şi dând crezare la „părinte”,
Ne închinăm la trunchi cu cruce,
Sau la aşa-zise moaşte „sfinte”

Înduioşaţi de mult-promisul,
Tentatul vis, de mântuire,
Ne zbatem în genunchi şi coate,
La vreo sihastră mănăstire.

Şi sărutăm cu penitenţă
Icoane care nu cuvântă
Ne îmbulzim cu disperare
S-atingem câte-o raclă „sfântă"

Că într-o zi, această lume,
Ce Biblia nu o cunoaşte
De-atâta vin băut la coadă,
S-a părui cu „sfinte" moaşte

Biet „peregrin”, tu nu vezi, oare,
Că totul este calculat?
Că râd, satisfăcuţi „părinţii”
De trupul tău înfometat?

Şi cu făţarnice apeluri,
Şi cruci te binecuvântează;...
Să-ţi subţieze blânda pungă
Nici un prilej ei nu ratează.

De e prohod sau de e nuntă
Botez sau simplă pomenire
Te storc de bani şi-şi fac doldora
Înalt prea sfintele chimire.

Dacă-ndrăzneşti să mori vreodată
Şi nu mai ai un sfanţ pe card
De eşti cu darea neplătită,
Te lasă priponit, de gard.

Se-ntâmplă la vreo Bobotează,
Pe masă, bani, prea mulţi să n-ai,
Se uită popa, „câş” şi-ngăimă:
„Păi, dom’le num-atâta dai?!”

Sau, când cu multă greutate,
Îţi vezi căsuţa, terminată,
Feştanie, îţi face popa
Dar eşti apt şi bun de plată.

Sau, dacă simţi că-i pe sfârşite
Pe-acest pământ, a ta cărare,
Disloci pentru împărtăşire.
Din banii de înmormântare.

De mergi duminica la slujbă,
Sau vrei să cânţi şi tu în strană,
Toţi banii din „cutia milei”
Dispar la popă în sutană.

Ai vreun necaz?... Ai vreun examen?...
Sau vreun păcat şi te căieşti?
Plăteşti contra-valoarea popii
Altfel, iertare nu primeşti.

De nu se roagă pentru tine,
Nu-l judecă nici o instanţă …
Ca să-ţi adoarmă conştiinţa,
Îţi taie, rar, câte o chitanţă.

De Ziua Morţilor ce-i spune
Şi „Luminaţia”-n popor,
Hopa! Şi popa-ntre morminte
Rugându-se cu mare zor!

Şi pentr-o rugă spusă-n grabă
În plenul celor ce oftează
„Nevinovat” îţi ia bancnota
Şi-n buzunar şi-o furişează

De ai vreun mort în bătătură,
Vei asista l-alte „minuni”
Tu, mortu-ţi plângi cu disperare
Dar popa ia şi „iertăciuni”

Ca şi cum cel plecat, sărmanul,
I-ar fi dat popii, o dispensa
Cum să-şi mai stoarcă nişte lacrimi...
Păi, nu-i aceasta o ofensă?!

Şi asistenţa apoi, conchide,
Cu cerebelul consternat:
„ce iertăciuni luat-a popa
De toată lumea-a leşinat!” ...

Aşa, părinte, acesta-i rolul:
Când vezi că suferinţa-i mare,
Mai „bagi” o „strâmb”-actoricească
Peste atâta disperare!!!

Şi nu puţini au fost - ştii bine -
Informatori şi securişti;
Dac-au ajuns ca să sfinţească
Adidaşii, la fotbalişti?!!! ...

Acesta trebuie să fie
Model de ghid şi spiritual?
Ştiu eu că mâna ce-o sărut nu-i
A vreunui homosexual?! ...

Sau, tot aceeaşi mână care.
Cu plecăciune o venerez,
Nu a atins, fără ruşine
Odrasla ta, cu gând pervers?!

Mai sunt şi din aceia care
Nu îşi pun stavilă la gură
Căci beau cu sete, pân’ şi vinul
Din sfânta cuminecătură.

Cică, sunt drepţi... se roagă-ntruna,...
Şi ajunează... şi postesc;
Dar se îneacă în chiolhanuri,
înşeală, mint şi preacurvesc!

Politică dezbat, la slujbe,
De cele sfinte-i doare-n cot!
Biserica e transformată
În circumscripţie de vot

Şi i-am ierta c-aşa-i Porunca
De multe sau, poate, de toate,
Pentr-un păcat însă, n-au scuză
Fiindcă e păcat de moarte!

Iisus, Mântuitorul nostru,
Ne-a spus să ne iubim, ca fraţii,
Celor sărmani să le fim sprijin;
Să ne iertam unii pe alţii.

Însă „păstorii” noştri ce fac?...
Nu de acuma, ci de mult
Stârnesc zâzanie într-una
Ne întărâtă şi ne-asmut!

Ba că acela c catolic.
Ba, celălalt e iehovist;
Unu-i penticostal sau, altul
E sâmbătar sau adventist ...

De parcă n-am fi toţi de-o seamă.
Ne pun să ne luăm „în clanţă” ...
Ei nu ştiu ce-i îngăduinţa
Sau spiritul de toleranţă.

Şi au rămas multe, nezise ...
Dar eu aicea mă opresc
Căci mâine, contra-cost, fireşte,
Voi merge să mă spovedesc

Şi nu doresc - ferească Sfântul
Să zic de popă, cu păcat;
Îmi voi rosti, ascultătoare,
Canonul, de „prea-sfântul” dat.
prof. Ecaterina Raţiu,
Colegiul Economic Năsăud

Mesajele şi comentariile, de pe acest blog sunt preluări de pe alte sit-uri sau din mail, si reflectă într-o mai mică sau mai mare măsura ceea ce simt eu. Persoanele care nu agreează aceste mesaje sunt invitate să nu le citească. Toţi ceilalţi sunt liberi să facă comentarii pe aceste teme. Precizez că acele comentarii inadecvate sau care pur si simplu mă deranjează le voi şterge. De asemenea toţi cei care doresc ca unele documente/documentare să se posteze aici îi rog să mă contacteze. MULŢUMESC PENTRU COLABORARE ŞI INŢELEGERE.

marți, 13 decembrie 2011

Prăbuşirea proiectului masonic european: Disperaţi ca vor pierde puterea, liderii UE vor să instaureze dictatura celui de-al patrulea Reich!

Bijutierul era asezat la biroul sau, privind distrat strada prin vitrina elegantului sau magazin.
O fetita se apropie si-si lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albastri ca cerul se luminara. Intra hotarata in magazin si arata cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.
"E pentru sora mea. Puteti sa mi-l impachetati frumos pentru un cadou?"   
Patronul magazinului o fixa din ochi pe micuta clienta si o intreba: "Cati bani ai?"   
Fara sa pregete, ridicandu-se pe varfuri, fetita puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise si o goli. Cazusera cateva bancnote de mica valoare, un pumn de monede, cateva scoici si niste figurine.
"Ajung?" intreba ea cu mandrie. "Vreau sa fac un cadou pentru sora mea mai mare. De cand mama nu mai este, ea e cea care-i tine locul si niciodata nu are nici macar o clipa pentru ea. Astazi e ziua ei si sunt sigura ca o voi face foarte fericita cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeasi culoare ca ochii ei."   
Omul se duse in spate si reveni cu o hartie de impachetat nemaipomenit de frumoasa, rosie cu auriu, cu care impacheta cu grija cutia.    "Ia-o", spuse el fetitei. "Si du-o cu grija."
Fetita pleca foarte mandra, tinand pachetul ca pe un trofeu.   
O ora dupa aceea, in bijuterie intra o fata frumoasa cu parul de culoarea mierii si cu niste ochi albastri minunati. Puse cu hotarare pe tejghea pachetul pe care bijutierul il facuse cu atata grija si spuse:    "Colierul acesta a fost cumparat de aici?"   
"Da, domnisoara."   
"Si cat a costat?"   
"Preturile praticate in acest magazin sunt confidentiale: nu privesc decat pe client si pe mine."   
"Dar sora mea avea doar cativa banuti. N-ar fi putut cumpara niciodata un colier ca acesta!"
"Bijutierul lua cutia cu pretiosul ei continut, o inchise, refacu cu grija ambalajul cadoului si-l inapoie fetei.    "Sora dumneavoastra a platit. A platit pretul cel mai mare pe care-l putea plati cineva: a dat tot ceea ce avea."



Publicarea acestor materiale nu inseamna si asumarea lor; este un proces de informare intre prieteni!

Prăbuşirea proiectului masonic european: Disperaţi ca vor pierde puterea, liderii UE vor să instaureze dictatura celui de-al patrulea Reich!

Pentru că tot mai mulţi oameni se trezesc şi realizează manipularea economică, politică şi mediatică din zilele noastre, devine din ce în ce mai clar faptul că planurile masonice de a instaura o dictatură mondială, având un singur conducator, o singură monedă şi o singură bancă centrală, dau deja greş şi în cele din urmă vor eşua definitiv prabuşind întregul edificiu conspirativ ce este inspirat de către o entitate malefică.

În criză de timp şi speriaţi că-şi vor pierde înaltele funcţii datorită falimentului proiectului euro, birocraţii slujitori ai
"marelui arhitect" au renunţat la orice aparenţă democratică în planurile şi acţiunile lor nebuneşti. Mulţi ziarişti au început să remarce multitudinea de abuzuri dictatoriale, însă, ca de obicei, o spun pe un ton mult prea diplomatic. Iată ce scria în august România liberă:
Planul Germaniei de a cuceri Europa
Cancelarul german Angela Merkel a folosit banii contribuabililor pentru a ajuta alte ţări din zona euro, iar acţiunile ei nu au avut până acum nicio consecinţă politică, spun cei de la Daily Mail. De aceea, în timpul întâlnirii cu Sarkozy de ieri ea a vorbit despre Banca Centrală Europeană, care este finanţată de euro-obligaţiuni sprijinite de Germania, ca fiind o soluţie pentru plata datoriilor acelor ţări care sunt în prag de faliment.
Însă în timpul discuţiilor s-a observat că ţările din zona euro erau oarecum forţate să îşi echilibreze bugetele şi să îşi reducă datoriile prin ceea ce Merkel şi Sarkozy numeau "o adevărată mişcare economică a guvernelor europene". Această mişcare este compusă din toţi şefii de stat şi va fi condusă de preşedintele UE, Herman Van Rompuy.

Merkel a militat pentru o "mai puternică coordonare a politicilor" şi o "nouă calitate a cooperării" în cadrul zonei euro, acţiunile care sugerează că primul pas spre o uniune fiscală a fost făcut deja. Un pas care va permite Germaniei să dicteze termenii financiari pentru restul Europei.
Uniunea fiscală va însemna că în Europa va exista o singură politică financiară, un singur sistem de taxe, un singur sistem social, o singură economie cu un minister de finanţe şi toate vor fi germane.
În acest moment în care întreaga lume este afectată de criza financiară, Germania pare singura ţară capabilă să conducă finanţele Europei. (Afirmaţia că Germania nu ar fi afectată de criză este însă total falsă. Cităm dintr-un articol ziare.com:
Directorul Eurogrup, Jean-Claude Juncker, a declarat ca nivelul datoriilor Germaniei reprezinta o sursa de ingrijorare. 
"Consider ca nivelul datoriilor Germaniei reprezinta o sursa de ingrijorare", a declarat Juncker ziarului General Anzeiger, potrivitEUobserver"Germania are datorii mai mari decat Spania", a continuat acesta."Singurul lucru care diferentiaza situatia celor doua tari, este ca aici (in Germania), nimeni nu vrea sa stie acest lucru", a conchis seful Eurogrup.

Juncker declarase, miercuri, in Parlamentul European ca deciziile la nivelul Uniunii Europene se iau, uneori, orbeste si ca si-ar dori ca situatia fiecarui stat membru sa fie discutata mai detaliat.
)
Irlanda şi Portugalia au mari probleme economice, la fel şi Spania unde şomajul a trecut de 20 %. Nici economia Italiei nu este la un nivel mai bun deoarece în 2010 ţara avea datorii de 116% din PIB, ocupând locul doi după Grecia care avea 143%.
Franţa a fost adăugată recent listei cu ţări care au probleme economice grave. Băncile franceze deţin aproximativ 57 de miliarde de dolari din datoria Greciei, piaţa bursieră a scăzut şi agenţiile de rating de credit plănuiesc să schimbe ratingul de triplu A al ţării.[..]
Europa va deveni un imperiu german?
Dacă euro va supravieţui, celelalte 16 ţări din zona euro vor trebui să înveţe să fie ca Germania, iar singura modalitate prin care vor reuşi este prin realizarea uniunii fiscale în care Germania va face regulile.
Cel care a avut curajul de a enunţa această teorie în faţa Comisiei Europene a fost George Osborne, un politician britanic care spune că dacă planul va funcţiona, Europa va deveni un imperiu german.
Osborne crede că Europa nu are de ales şi va fi nevoită să accepte supremaţia germană. Dacă pieţele financiare globale vor continua să nu aibă încredere în pachetele de salvare oferite de liderii din zona euro, ţările europene vor intra în faliment. Unele au atins deja acest punct precum Grecia şi Irlanda, iar singura lor speranţă pare a fi să accepte ca Germania să pună stăpânire peste Europa.
"Dacă Hitler a eşuat să cucerească Europa prin mijloace militare, Germania modernă va reuşi acest lucru prin comerţ şi disciplină financiară. Bun venit în al patrulea Reich", încheie cei de la Daily Mail.
(Ziaristul menţionează aici "disciplina financiară germană" însă după cum am arătat mai sus aceasta este doar o gogoriţă. Deşi datoria publică a Germaniei este de 83% din PIB, peste cea a Spaniei şi cu mult peste cea a României, minciuna performanţei financiare este întreţinută pentru a putea crea o dictatură europeană sub conducerea Germaniei a cărei imagine în opinia publică europeană este considerată mai "serioasă" decât a altor ţări.)
***********************

Puţini sunt însă liderii de ţări europene care vor o uniune monetară şi care ar fi de acord să renunţe la suveranitatea ţării lor. Pentru a remedia această problema, masoneria a apelat recent la crearea unei noi structuri, un gen de "politburo" al Comitetulului Central al Partidului Comunist din URSS, care deşi lipsit de orice legitimitate democratică, deja se face vinovat de decapitarea lui Giorgios Papandreu şi înjunghierea lui Silvio Berlusconi (ambii masoni compromişi şi neascultători au fost înlocuiţi cu două "cadre mai de nădejde" şcolite la academia de servitori fideli elitelor satanice - Comisia Trilaterală).
Iata “noul guvern masonic” al Europei autointitulat Grupul din Frankfurt:
Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Nicolas Sarkozy, numiţi din ce în ce mai mult "Merkozy", în presa europeană, Jean-Claude Juncker, preşedinte al Eurogrup, Christine Lagarde, directoare a FMI, José Manuel Barroso, preşedinte al Comisiei Europene, Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, Mario Draghi, preşedinte al BCE, sau Olli Rehn, comisar al Afacerilor economice şi monetare.
Foto: Hotnews.roColaj special conţinând numai semne de recunoaştere ale masonilor
Presa afirmă că grupul s-ar fi născut "din întâmplare" în fosta operă din Frankfurt, în 19 octombrie 2011, unde aceşti lideri asistau la rămasul bun al preşedintelui BCE de atunci, Jean-Claude Trichet.
Iata cum descrie scrie săptămânalul conservator britanic "The Spectator" acţiunile micului grup de lideri europeni nealeşi, polarizat în jurul Angelei Merkel şi al lui Nicolas Sarkozy, care şi-a asumat rolul de a guverna zona euro şi de a îndepărta liderii care nu urmează "linia trasată" de şefii lor secreţi:
Grupul din Frankfurt, comandoul Europei 
Clădirea Operei vechi din Frankfurt – care a fost pe vremuri cea mai frumoasă ruină de pe urma războiului şi este acum cea mai uimitoare operă de restaurare – a devenit un simbol al renaşterii europene. În acest loc s-au întâlnit, luna trecută, Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy împreună cu elita birocratică a UE, în cadrul a ceea ce s-ar fi numit – într-o altă epocă – un puci.
S-au săturat de summituri ale zonei euro, care reunesc lideri ce se deplasează ici şi colo, fără să ajungă la nicio concluzie. Era nevoie de un grup mai mic, care să-şi exercite puterea cu fermitate, dar în mod neoficial. În seara aceea, când s-au reunit pentru a-l asculta pe Claudio Abbado dirijând Orchestra Mozart din Bologna, s-a format un nou grup de comando european.
După cum a putut constata recent şi Silvio Berlusconi, acest aşa-zis Grup din Frankfurt este pus pe treabă. Cu numai câteva luni în urmă, ar fi fost neverosimil ca şeful unui guvern european să încerce să destabilizeze sau să demită pe unul din omologii săi. La ora actuală, doi lideri ai UE au căzut în decurs de o săptămână. După cum a învăţat Sarkozy dintr-o experienţă recentă, pentru a schimba un regim este suficient să dai o mână de ajutor rebelilor.
Grupul nu poate fi acuzat că este secretos. La summitul G20 de la Cannes, reprezentanţii acestuia s-au plimbat pe alei purtând la piept insigne pe care scria “Groupe de Francfort (GdF)” şi s-au întrunit de patru ori. Marea Britanie nu a fost inclusă în grup, dar reprezentanţii Ministerului de Externe britanic s-au pronunţat ca şi când ar fi fost de faţă la tratative. După cum spunea unul din reprezentanţi: "Suntem pe cale de a-l înlătura pe Berlusconi”.
O astfel de declaraţie a fost poate considerată la un moment dat ca fiind scandaloasă, dar la începutul lunii noiembrie, a devenit clar că operaţiunea de înlăturare de la putere a lui Berlusconi a început.
Când a fost planificată serata aceea la Alte Oper [Opera veche] din Frankfurt, pe 19 octombrie, nimeni nu avea intenţia de a forma un nou grup de comando. Planul era doar de a realiza o extravaganţă-pe-banii-contribuabililor normală, o petrecere pentru a sărbători plecarea lui Jean-Claude Trichet de la Banca Centrală Europeană. Helmut Schmidt, fostul cancelar al Germaniei, în vârstă de 92 de ani, care este considerat drept unul din naşii proiectului european, a spus demnitarilor reuniţi că "o criză a capacităţii de acţiune în sânul structurilor politice ale UE" este "un pericol mult mai mare pentru viitorul Europei decât supra-îndatorarea". A venit vremea să fim fermi.
În declaraţiile sale, Angela Merkel a mărturisit că se simte frustrată de summiturile europene şi de obositoarele lor mecanisme democratice."Capacitatea de a acţiona şi marja de manevră a UE s-a dovedit a fi înceată şi complicată, s-a plâns dânsa. "Dacă vrem să exploatăm criza ca pe o oportunitate, trebuie să fim pregătiţi să acţionăm mai repede şi chiar şi în mod neconvențional". Sarkozy a ajuns cu întârziere, dar fix la timp pentru scamatoria deceniului.
La faţa locului era prezent şi noul director al BCE, Mario Draghi, un italian care nu-l are la suflet pe Berlusconi. Precum şi Christine Lagarde, noul director (francez) al Fondului Monetar Internaţional, care se ocupă cu planurile de salvare şi care poate impune condiţii umilitoare (ceea ce a şi făcut cu Berlusconi).
Era şi Jose Manuel Barroso, preşedintele din ce în ce mai agresiv al Comisiei Europene, şi acolitul său în afaceri economice, Olli Rehn. Omniprezentul Jean-Claude Juncker – primul ministru al Luxemburgului şi şeful grupului celor 17 ţări din zona euro – era acolo împreună cu Herman Van Rompuy, care a fost ales ca preşedinte al UE pentru că nu are nicio părere despre nimic.
Deci Grupul din Frankfurt este, într-adevăr, rezultanta unei fuzionări între ierarhia UE şi puterea financiară germană: un fel de Bruxelles pe malul Rinului. Aceasta nu ar fi fost posibilă în vremea dinaintea crizei, când existau scrupule referitoare la supremaţia germană. Acum, germanii nu mai sunt concilianţi."Problema acceptării unui model german a fost rezolvată de către pieţe, a declarat recent un purtător de cuvânt al guvernului german. "Nu mai discutăm acum cu adevărat decât despre detalii şi despre amploarea măsurilor, nu despre natura lor". Acest nou ton pugilistic este resimţit peste tot. Reprezentanţi ai UE sub acoperirea anonimatului sunt citaţi ca spunând lucruri de genul: "Da, treziţi-vă şi mirosiţi cafeaua. La asta v-aţi angajat cu toţii".
Săracul bătrân Papandreu s-a oferit ca ţintă de antrenament când a ameninţat cu organizarea unui referendum despre planul de salvare. Chiar în vara aceasta, trădase UE prin "nehotărârea şi greşelile" sale. A descoperit cât de categoric poate fi restrânsul Grup din Frankfurt când i s-au refuzat banii pentru planul de salvare, grăbind înlocuirea lui cu Lucas Papademos, un fost înalt funcţionar al BCE cu pregătire la Frankfurt. Chiar şi Barroso a acţionat spectaculos pentru a-l destabiliza pe Papandreu, făcând apel la formarea unei coaliţii, încălcând atât protocolul cât şi pretenţiile Comisiei Europene referitoare la respectarea suveranității statelor membre.
Berlusconi a fost o ţintă mai dificilă. Şi-a eschivat duşmanii în majoritatea celor 17 ani de carieră politică, de la opoziţie şi până la brigada italiană de moravuri. Mai mult decât atât, Italia nu este cu adevărat falimentară. Dacă lăsăm la o parte dobânda datoriei, conturile naţiunii nu numai că sunt echilibrate, dar au chiar unul din cele mai mari surplusuri din zona euro.
Nu este deloc sigur cine a considerat că Italia este văzută ca fiind în criză dacă piaţa obligaţiunilor depăşeşte pragul presupus fatal de 7% pentru rata dobânzii datoriei de stat. Dar un răspuns ar putea fi găsit într-o declaraţie pe care a făcut-o Angela Merkel anul trecut: "Trebuie să restabilim întâietatea politicului asupra pieţei" (Comentariu YMB: Ceauşescu a fost împuşcat în urmă cu 20 de ani printre altele pentru controlul politic al economiei !!). Politicienii au încercat să facă acest lucru, fără mult succes, timp de generaţii întregi. Dar acum este mult mai uşor, odată ce zona euro a creat un sistem gigantic în care iţele puterii pot fi trase de către o mână de oameni.
Planul de salvare al monedei euro, cu presupusul său trilion de euro de putere de foc, are numai 15 angajaţi. Ar putea fi posibil ca, la ora actuală, câteva persoane cu idei asemănătoare reunite în culisele Operei din Frankfurt să exercite o putere imensă asupra unui continent format din state-naţiune. Şi toate acestea în numele unităţii europene.
Democraţia este privită cu precauţie – sau chiar cu aversiune – de către Grupul din Frankfurt, la fel precum şi pieţele. Opiniile lui Juncker referitoare la alegătorii enervanţi sunt celebre de când a formulat problema guvernului în felul acesta: "Ştim cu toţii ce avem de făcut, dar nu ştim cum să fim realeşi odată ce facem acest lucru".
Acum se întrevede o soluţie la problema lui Juncker. Este suficient să instaurezi diverşi lideri care nici nu au fost aleşi, cum trebuie, de la început şi care nici nu vor încerca să atragă voturile ulterior. Şi să le ceri să facă ce doreşti.
Mesajele şi comentariile, de pe acest blog sunt preluări de pe alte sit-uri sau din mail, si reflectă într-o mai mică sau mai mare măsura ceea ce simt eu. Persoanele care nu agreează aceste mesaje sunt invitate să nu le citească. Toţi ceilalţi sunt liberi să facă comentarii pe aceste teme. Precizez că acele comentarii inadecvate sau care pur si simplu mă deranjează le voi şterge. De asemenea toţi cei care doresc ca unele documente/documentare să se posteze aici îi rog să mă contacteze. MULŢUMESC PENTRU COLABORARE ŞI INŢELEGERE.

marți, 6 decembrie 2011

Dezvaluiri... si Romania isi "traieste" ultimele momente ca Stat National....

DEZVALUIRI masonice
Un document exploziv dezvăluie implicarea unor vârfuri ale masonilor în  sistemul bancar din Romania. Directorul SRI şi procurorul general au investigat efectele acţiunii lojilor masonice în bănci. Dacia Felix şi Credit Bank au fost aduse deliberat în prag de faliment prin plasamente dubioase. De altfel tot sistemul bancar a fost devalizat, dar nu cu “valiza” ci prin credite preferentiale care nu au mai fost recuperate, mai mult imensul debit a fost acoperit de la Bugetul de stat. Majoritatea banilor au fost transferati in Banci din afara tarii, cu complicitatea BNR. Vinovaţii au rămas nepedepsiţi.


 "Subsemnatul Gileru Mircea, născut la data de 3 ianuarie 1959 în loc. Valea Drăganului, jud. Cluj, cu domiciliul natal în loc. Cluj-Napoca, Str. Oltului nr. 32, apt. de profesie economist, membru al Atelierului masonic nr. 6 “Simion Bărnutiu”, as dori să aduc la cunoştinţă următoarele:
 - în perioada 1993-1995 am avut funcţia de vicepreşedinte al BDF (Banca Dacia Felix). În această calitate, în decembrie 1994 m-am opus în cadrul Comitetului de plasament cu Diskont und Effecten Zurich sucursala Bucureşti – reprezentată prin Dragoş Stănescu şi Nicu Pop (frate mason în cadrul unui atelier din Bucureşti). În aprilie 1995, am fost contactat de masonul Dragoş Stănescu, care mi-a trimis dorinţa d-lui Costel Iancu de a ne întâlni. După ce am obţinut acordul d-lui Birt pentru această întâlnire, am acceptat întâlnindu-mă cu masonul Costel Iancu în Bucureşti – m-am întâlnit cu dl Dragoş Stănescu la magazinul Muzica de pe Calea Victoriei, care m-a dus la dl Costel Iancu.
 - La această întâlnire s-a discutat, printre altele, şi necesitatea ajutorului pe care noi trebuie să ni-l acordăm reciproc, aşa cum prevede jurământul masonic, şi că să-l ajut pe dl Dragoş Stănescu în semnarea unui contract dintre BDF şi Diskont. La câteva zile după această întâlnire (la 18.04.’95) dl Dragoş Stănescu a venit la Cluj cu un contract 18.05.’95 între părţile menţionate mai sus, contract prin care BDF face un plasament financiar de 12 miliarde lei la Diskont und Effecten Zurich Bucureşti, contract semnat de mine (Gileru Mircea) din partea BDF şi de Dragoş Stănescu – din partea Diskont. Durata contractului era de 30 de zile. În data de 12 mai 1995 eu am plecat prin transfer din BDF, nemaiavând posibilitatea să urmăresc finalizarea contractului. La semnarea acestui contract dl Stănescu m-a asigurat că: se încadrează în contractul de plasament de 476 miliarde de lei dintre BDF si Diskont în care la capitolul 2 se prevede (mi-a arătat contractul) că “contractul se poate reînnoi fie pentru aceeaşi sumă, fie parţial, fie pe întreaga perioadă, fie pe fracţiuni de perioadă”  nu va fi nici un fel de problemă cu rambursarea lui.
În luna iunie 1998, am fost chemat la IGP Sectia Cercetări Penale Bucuresti, fiind acuzat de “abuz în serviciu contra intereselor personale” – art. 246 CP pentru semnarea acestui contract.
 Eu nu am semnat acest contract de 12 miliarde, deşi mă opusesem semnării contractului de 476 miliarde, bazându-mă atât pe discuţia avută cu dl Costel Iancu referitoare la necesitatea unui sprijin reciproc între noi, cât şi pe asigurările date de masonul Dragoş Stănescu că acest contract de plasament financiar va fi un contract fără probleme, care are menirea să acopere doar un gol parţial de mijloace circulante ale Diskontului pentru 30 de zile.
 Nerestituind suma, dl Dragoş Stănescu ne-a pus în situaţia neplăcută de a fi judecat (acuzat) de incorectitudine (abuz în serviciu), cu atât mai mult cu cât suma plasată de BDF la Diskont a fost virată (plasată) mai departe de dl Dragoş Stănescu unei firme a dlui Sever Muresan (East European Trading), lucru despre care eu nu am fost informat.
Gileru Mircea – 28 iulie 1998 – Cluj-Napoca"

Scrisoarea lui Mircea Gileru, fost vicepresedinte la Dacia Felix, pe care o publicăm integral, arată fără putinţă de tăgadă un întreg sistem relaţional între masoni, care îşi folosesc funcţiile pentru a manevra sume uriaşe de bani. Creşterea sau falimentul unor bănci româneşti poate fi pus în strânsă legătură cu interesele oculte ale lojilor. Dinu Patriciu a afirmat public la TVca doar in Banci din Elvetia, “cetateni” romani au peste 18 miliarde de euro. Cati or fi avand in “paradisurile fiscale”?
 Un plasament de 476 de miliarde de lei – la nivelul anului 1995 – este o operaţie financiară de mari proporţii. Personajele implicate în adaosul de 12 miliarde la acest plasament – Gileru, Stănescu, Iancu – sunt, potrivit semnatarului scrisorii, unite prin jurământul masonic.
 Surpriza nu vine de la Costel Iancu – şef recunoscut în cadrul masoneriei – şi nici de la Gileru. Ea vine de la Dragoş Stănescu.

Masonul Dragoş Stănescu a apărut în primii ani ai deceniului ‘90 în apropierea lui Mugur Isărescu. Apariţiile publice tot mai dese alături de guvernatorul Băncii Naţionale i-au conferit lui Dragoş Stănescu un statut special în cadrul sistemului bancar. Urcat până la funcţia de economist-şef al BNR, masonul Dragoş Stănescu, legat se pare şi printr-o prietenie strânsă de familie cu Mugur Isărescu, devenise un veritabil guru. Nu era o problemă de dezbătut fără să i se ceară părerea lui Dragoş Stănescu. Devenit Cavaler de Malta, într-o fastuoasă ceremonie, Stănescu a avut astfel deschise uşile şi în străinătate pe baza acestui titlu despre care se spune că se acordă ca un certificat de garanţie din partea lojilor masonice.
 Naşul de căsătorie al masonului Dragoş Stănescu este masonul Vlad Soare, cel care a ocupat funcţia de viceguvernator al BNR şi presedinte al BANCOREX.
 Dragoş Stănescu apărea des în public alături de Dan Pascariu, fost preşedinte la BANCOREX, actual conducător al Credit Anstalt, şi Daniel Dăianu – pe atunci în echipa lui Mugur Isărescu de la BNR.
 După alegerile din 1996, Dragoş Stănescu este numit în funcţia de consilier al presedintelui Emil Constantinescu. Prezenţa la Cotroceni a fost de scurtă durată, el fiind demis după doar câteva zile de la numire. Implicarea lui în dosarul Dacia Felix – cercetat în acea perioadă de Poliţie (şi atestată de scrisoare lui Gileru) a fost, se pare, cauza demiterii.

Servicii secrete
Virgil Măgureanu l-ar fi informat pe proaspătul preşedinte Constantinescu despre apartenenţa proaspătului consilier la loja masonică din sistemul lui Costel Iancu. De asemenea, directorul Serviciului Român de Informaţii i-ar fi prezentat şefului statului o situaţie a penetrării masonilor în structurile de putere ale României. De aceea Emil Constantinescu s-a debarasat rapid de Dragoş Stănescu. Întrebările ziariştilor legate de motivul demiterii la scurt timp după numire a ţărănistului consilier au rămas fără răspuns.
 După episodul Cotroceni, Dragoş Stănescu a dispărut practic din zona publică. Există multe voci care spun că între Dragoş Constantinescu şi Dragoş Stănescu ar fi o strânsă prietenie, bancherul fiind foarte util pentru sfaturile care le putea da fiului presedintelui în privinţa afacerilor.

Masoneria activează în România
Masoneria (sau francmasoneria) afirmă că îşi are “rădăcinile” în perioada Revoluţiei franceze din 1789. La acea vreme, confreeria profesională a zidarilor (din franceză, mason=zidar) a avut un rol deosebit de important la succesul acestei Revoluţii şi, implicit, în schimbarea formei de guvernământ în Franţa, care a abandonat monarhia în favoarea republicii. Din acea perioadă, au rămas şi semnele distinctive adoptate de masonerie, toate scoţând în evidenţă faptul că ea a fost creată pe structurile breslei profesionale a zidarilor (mistrie, compas…). În ceea ce priveşte România, un exemplu concret de implicare a masoneriei îl constituie Revoluţia de la 1848, o “soră mai mică” a celei din Franţa. Personalităţile acelei perioade, printre care Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu sau Vasile Alecsandri, au avut de-a face, într-o mai mică sau mai mare măsură, cu Masoneria. De altfel, toţi reprezentanţii “Junimii”, cu excepţia lui Mihai Eminescu, au aparţinut structurilor masone.
 În timp, masoneria s-a transformat într-o mişcare transfrontalieră, cu caracter mai mult sau mai puţin secret, majoritatea ţărilor Europei “găzduind” câte o Mare Lojă Masonică. Pentru a nu putea fi acuzate de activităţi subversive, sau pentru a nu li se imputa faptul că acţionează în ilegalitate, Marile Loji Masonice au obţinut personalitate juridică. Scopurile masoneriei nu sunt foarte clar definite, dar se vorbeşte totuşi de faptul că acestea “sunt invariabile, iar puterea ocultă coordonatoare este singura care ştie să influenţeze oamenii ce colaborează astfel inconstient la realizarea scopului acesteia”. S-a putut observa că printre aceste scopuri s-a numărat şi racolarea unor persoane cu putere de decizie, în structurile de putere ale diferitelor state europene. Acest lucru a făcut ca numele masoneriei să fie rostit ori de câte ori, în istoria modernă şi contemporană a lumii, s-a petrecut un eveniment cu adevărat important. În România, cea mai importantă organizaţie masonică este Ordinul Masonic Român, condus de un Mare Comandor. Mai există şi loji create de organizatii masonice străine, cum ar fi “Loja Concordia”, creată de Marele Orient al Italiei, sau “Loja Humanitas”, sub obedienţa Marelui Orient al Frantei. Ambele loji au fost create în anul 1990. În 1996, erau cunoscuţi 700 de fraţi grupaţi în 40 de ateliere. (SILVIU SERGIU)

Masoni în Parlament
În 1998, Vasile Matei, deputat PUNR, membru în Comisia de apărare publică şi siguranţă naţională, declara că democraţii Victor Babiuc, Corneliu Ruse, Nicolae Alexandru, Petre Roman, fostul ministru de externe Adrian Severin (ex-PD), Dan Amedeo Lăzărescu (PNL) sunt masoni recunoscuţi public. Liberalul Alexandru Paleologu a fost desemnat în 1990 Mare maestru al Marii Loji Nationale din România în emigraţie.
 Fostul ministru al justitiei Gavril Iosif Chiuzbaian este cel de-al doilea român, după Regele Mihai, care a primit cea mai înaltă distincţie masonică – “Al.I. Cuza Princeps” – a Supremului Consiliu al Ordinului Masonic Român. Surse parlamentare susţin că 70% dintre senatori şi deputaţi aparţin unor organizatii masonice. Potrivit acestora Victor Babiuc are gradul 32. Totodată, el şi fostul său şef de partid Petre Roman ar face parte din loji diferite.

Conform Constituţiei României, asociaţiile şi societăţile secrete sunt interzise prin lege. Masonii susţin că organizaţia lor nu are un caracter secret, ci “discret”. (O.S.)

Sever Mureşan a fost “lucrat”
Sever Mureşan, unul dintre marii perdanţi ai prăbuşirii Băncii Dacia Felix, a scris o carte autobiografică, în care prezintă versiunea proprie a crahului care a dus BDF până în apropierea lichidării. “Adevărul şi numai Adevărul despre Sever Mureşan” trebuie citită pentru a întelege ceea ce s-a petrecut în banca socotită de mare succes. Mureşan este de părere că o lojă masonică a fost implicată în acest caz. Iată fragmente din capitolul “Implicarea lojii masonice italiene Propaganda 2 în cazul Băncii Dacia Felix”.
 “Încurajarea şi exploatarea erorilor Băncii Dacia Felix a fost un proces concertat şi condus profesionist. El a fost accelerat o dată cu apariţia în Banca Dacia Felix a italianului de origine română Ion Ilie Mania, condamnat în 1979 la un an de închisoare pentru fals şi uz de fals, urmărit de Guardia di Finanza Italiana, suspectat de legături cu Securitatea anilor ‘80, aflat în contact cu masoneria italiană – ale cărei legături cu fosta Securitate românească sunt cunoscute şi confirmate.
 Confirmarea legăturilor lui Mania cu masoneria italiană este însăşi alegerea, la Geneva, a avocatului Charles Poncet pentru aşa-zisa «apărare a intereselor» Băncii Dacia Felix contra (!) lui Sever Mureşan. Charles Poncet este el însuşi condamnat pentru complicitate la fals în afacerea Băncii italiene Ambrosiano (cunoscută pentru finanţarea masoneriei).
 Conexiunile lui Poncet cu Licio Gelli, şeful lojii masonice Propaganda Due «P2», au fost deja confirmate: Charles Poncet, actualul avocat al BDF, a fost condamnat la doi ani închisoare pentru infracţiunile de a fi comandat şi ajutat unui expert-contabil din Jersey (paradis fiscal) întocmirea unor documente false necesare pentru acoperirea unei tranzacţii inexistente de 10 milioane USD, primiţi de colaboratorul lui Poncet de la Licio GELLI pe un cont elveţian.
 Pe de altă parte, Charles Poncet are legături strânse cu Laurent Kasper-Ansermet, judecătorul de instrucţie care se ocupă, la Geneva, de cazul Dacia Felix: de exemplu, el a fost consilierul acestuia într-o afacere legată de alt faliment celebru – Noga Hilton. În această afacere, împotriva lui Laurent Kasper-Ansermet este începută o procedură de ridicare a imunităţii de magistrat, întrucât a avalizat o tentativă de extorcare de fonduri (2 milioane franci elveţieni) de la partea acuzată, prin intermediul expertului contabil însărcinat cu expertiza cazului.
 Apoi, aceeaşi Bancă Ambrosiano a fost cea care pare să fi susţinut financiar mişcarea, vizând crearea unei loji transilvănene separate de miscarea masonică românească (Cluj, martie 1997 – Andre Szekvary).
 În al treilea rând, elemente ale mişcării masonice P2 par să fie infiltrate şi în activitatea Băncii Agricole. Recent, însusi Procurorul General al României, Sorin Moisescu, a identificat penetrarea unor sectoare importante ale economiei româneşti cu elemente ale lojii P2 conduse de Licio Gelli”…
…”Implicarea masoneriei în traiectoria BDF nu este întâmplătoare, având în vedere confluenţa intereselor acesteia cu mişcarea monopolară. Apetitul acestei grupări pentru bănci se manifestă, după indiciile pe care le deţinem până acum, după acelaşi mecanism: falimentarea băncii, aparent prin instaurarea unui conflict intern, apoi recuperarea acesteia. Mecanismul a fost aplicat cu succes în cazul Băncii Ambrosiano (1991), al unor bănci din Bulgaria şi, actualmente, actionează asupra BDF.”

Preluare de pe mail.

Conspiratia pentru distrugerea Romaniei

Analiza datelor si informatiilor provenite pe linia unor surse ce fac parte din masoneria româna a scos în evidenta unele aspecte de interes operativ care explica situatia grea în care se gaseste România la ora actuala, atît din punct de vedere economic, cît si din punct de vedere politic.

Practic, România se afla în prezent în jocul de interese al celor doua mari puteri militare mondiale, Rusia si SUA, care cauta prin orice mijloace sa-si adjudece suprematia în aceasta zona strategica a Europei. În cei 20 ani trecuti de la evenimentele din decembrie 1989, razboiul din umbra purtat de cele doua superputeri a adus pe esichierul politic personaje studiate în timp, cu grave carente comportamentale, usor de compromis, tocmai pentru a fi dirijate în sensul dorit de ei. Cu ajutorul acestora s-a reusit sa se distruga economia româneasca, sa se anihileze Serviciile Secrete, sa se puna în stare de inoperativitate Armata si, nu în ultimul rînd, sa se zdruncine unitatea Poporului Român. Prin încalcarea voita a sigurantei nationale, factorii decizionali apartinînd celor doua tabere care s-au perindat la putere din 1989 încoace au privatizat dupa bunul plac, au vîndut strainilor capacitati de productie rentabile, unele dintre ele de importanta strategica, asa cum sînt industria cimentului, industria metalurgica feroasa si neferoasa, industria chimica si petrochimica, industria energetica si sistemul financiar bancar. Au vîndut, totodata, si bogatia cea mai de pret a Poporului Român, si anume pamîntul tarii, aflat acum în mare parte în proprietatea unor mafioti arabi, italieni, evrei, greci si unguri.

Printre protagonistii vietii politice românesti care au conlucrat pentru a aduce România în starea precara în care se gaseste astazi si care se afla în cele doua tabere rivale se numara  Traian Basescu, Calin Popescu-Tariceanu, Dinu Patriciu, Bogdan Olteanu, Adrian Nastase, Mugur Isarescu, Emil Boc, Elena Udrea si grupul economic din spatele acesteia,  – ca sa-i amintim pe cei mai reprezentativi. Acestia sînt cei care au creat un „curent contraorganizational al mediului vietii colective”, care a dus la formarea „subspatiilor neguvernabile”. Agregarea acestor subspatii, în timp, a determinat actualul „razboi subnational” dintre carteluri si institutiile statului national. Asa s-a ajuns la o veritabila deriva institutionala, formelor de organizare politica imputîndu-li-se lipsa de legitimitate, ceea ce pune în primejdie atît Statul, cît si Natiunea. Trasaturile dominante ale acesteia sînt schimonosite si falsificate de uzurpatorii Statului Român, a caror tinta este demolarea efigiilor si a reperelor identitatii noastre nationale. Ei au constituit „structuri alternative”, formînd retele de „colegii invizibile”, pentru a captura centrul Puterii în România. Cadre recrutate din zone periferice au fost plasate în toate partidele, la toate publicatiile, în toate guvernele, dobîndind astfel accesul sau chiar controlul în institutii-cheie ale României, de la Ministerul Afacerilor Externe la Presedintie, de la Guvern la Parlament si, nu în ultimul rînd, în „societatea civila”, devenita vîrf de lance al manipularilor puse la cale. Lansarea în spatiul public a politicii grupului de interese a reprezentat o mutatie majora, un eveniment care a modificat fundamental peisajul politic al României. Pîrghiile statului au fost preluate si sînt folosite de carteluri si mafii organizate într-un complicat mecanism al infractiunilor, care a reusit crearea unei baze a organizatiilor negre ale societatii românesti. Are loc o lupta pe viata si pe moarte pentru conversia puterii politice a statului în putere financiar-politica a unui grup hegemonic, transpartinic si vadit antinational. Obtinerea controlului României nu este însa o întreprindere particulara, privata, ci este un obiectiv geopolitic al unor importante puteri mondiale. Practic, acest obiectiv este pe cale sa se realizeze în prezent, fiind consecinta conditiilor în care au actionat gruparile respective. În aceste cazuri, influenta externa a fost extrem de puternica, iar ea a fost exercitata prin Serviciile de Informatii din tarile lor de origine - CIA, Mossad, FSB. Miza: afaceri extrem de profitabile pe teritoriul României.

Cei care pun totul la bataie pentru uriasele profituri de miliarde de euro pe care le estimeaza sînt personaje extrem de controversate din lumea afacerilor si a masoneriei, care cumpara tot ce se scoate pe piata: ciment, produse metalurgice, aluminiu, petrol, gaze, energie etc. Unul dintre aceste personaje este Marc David Reich, nascut în decembrie 1934 în orasul Anvers, din Belgia, provenind dintr-o familie evreiasca din clasa mijlocie. Pentru a evita persecutia nazista, familia lui a emigrat în SUA, în 1942. Tot din cauza fascismului, familia viitorului afacerist si-a schimbat numele din Reich în Rich. S-a ridicat prin afaceri internationale tenebroase si este conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj. Are tripla cetatenie: israeliana, spaniola si elvetiana. Rich are resedinta în Zürich, Elvetia, iar vila sa este pazita non-stop de garzi israeliene înarmate pîna-n dinti. Cu toate ca a fost condamnat în SUA la ani grei de închisoare pentru diverse escrocherii - în ianuarie 2001, fostul presedinte american Bill Clinton l-a gratiat pe Rich în ultima zi de mandat. Demersul Casei Albe s-a datorat finantarii campaniei electorale a democratului Al Gore. Ziarele „New York Post” si „New York Times” au dezvaluit ca printre cei care au facut presiuni pentru gratierea lui Rich s-au numarat Shabtai Shavit, fostul sef al Mossad, ex-premierul Israelului, Ehud Barak, dar si actualul prim-ministru Ehud Olmert, pe atunci primar al Ierusalimului. Într-o scrisoare catre Bill Clinton, Shavit îi transmite acestuia în termeni conventionali ca Marc Rich „a oferit consultanta agentiilor de spionaj israeliene, înregistrînd rezultate dincolo de asteptari”. La rîndul sau, Ehud Barak a elogiat contributiile lui Rich la securitatea nationala a Israelului. Ulterior, Casa Alba a confirmat oficial ca fugitivul este considerat de Tel Aviv „un aliat de importanta critica”. Toate acestea completeaza un raport MI 6 (serviciul britanic de spionaj) devenit public, în care se semnaleaza apartenenta lui Rich la Mossad. Numele de cod „Mega”, folosit de Rich, a fost aflat de englezi în februarie 1997 prin interceptarea unei convorbiri telefonice dintre un ofiter Mossad, încartiruit la Ambasada Israelului din Washington, si superiorii sai din Tel Aviv. Mai mult, ziarele din Statele Unite, preluate de „Jerusalem Post”, au vehiculat si apropierea lui Marc Rich de CIA. Rich e activ pe pietele petrolului, aluminiului, metalurgiei, agriculturii si, mai nou, pe cea imobiliara. Implicat în retele transfrontaliere de spalare de bani si contrabanda, Marc Rich s-a remarcat si în scandalul furnizarii de pasapoarte israeliene catre mafia rusa. Împreuna cu membrii acesteia a derulat afaceri ilegale de mare amploare cu armament în Orientul Mijlociu, avîndu-l drept complice pe celebrul terorist palestinian Abu Nidal. De asemenea, într-un document al Departamentului american al Trezoreriei se arata ca Rich a încalcat embargoul impus Iugoslaviei la începutul anilor ‘90, livrînd regimului Milosevici cupru si petrol. Conform publicatiei specializate”„Oil Daily”, în afacere a fost implicata si România, unde Marc Rich a procesat petrolul destinat Iugoslaviei. Acest adevarat maestru al combinatiilor internationale a capusat cît a putut si Statul Român. Fiecare schimb comercial se ridica la zeci de milioane de dolari, iar Rich raspundea prompt comenzilor. La esaloanele inferioare ale Puterii, afaceristul a utilizat oameni din comertul exterior. Imediat dupa 1989, el a fost reprezentat în România de Florian Stoica, fost director în Ministerul Comertului Exterior si ex-ambasador în Sudan. Cea mai importanta companie a lui Rich este Casa de Comert Marc Rich & Co AG (Zug). Ulterior, firma si-a schimbat numele în Glencore International AG, iar în România a actionat prin firma Glencore România, coordonata de australianul Steven Frank Kamlin, nimeni altul decît vicepresedintele companiei-mama Glencore International AG din Zug. Desi Marc Rich a fost o prezenta constanta pe piata din România dupa 1989, unde avusese niste afaceri si mai înainte, mai mereu tranzactiile în care a fost implicat au fost învaluite în mister. În decembrie 1990, guvernul condus de Petre Roman aproba o hotarîre privind „cooperarea cu firma Marc Rich & Co (n.n.: care a devenit apoi Glencore International) pentru modernizarea unor instalatii din cadrul societatii comerciale Petromidia SA”.

Detaliile contractului au fost secretizate. În vremurile tulburi de atunci, întelegerea dintre controversatul magnat urmarit de FBI si guvernul român s-a realizat fara licitatie. Oferta facuta de Marc Rich în aprilie 1990 în biroul lui Petre Roman a fost urmata de un contract adoptat printr-o hotarîre de guvern în 8 decembrie 1990, cînd Theodor Stolojan era deja ministru plin la Finante. În 1993, cînd s-a terminat contractul pentru modernizarea rafinariei, Rich a vrut sa o cumpere, dar s-a opus Guvernul Vacaroiu, ca si sindicalistii, care se temeau ca îsi vor pierde locurile de munca. În mod absolut surprinzator, pentru ca rafinaria se modernizase, acesta a fost momentul de la care a început acumularea de pierderi. Înainte de privatizare, datoriile ajunsesera la ametitoarea suma de 300 milioane de dolari. În final, cursa pentru achizitionarea Petromidiei a fost cîstigata de Rompetrolul lui Dinu Patriciu (si nu pentru ca ar fi avut o oferta mai buna, ci datorita faptului ca a beneficiat de o sustinere mai puternica, asa cum se va vedea mai departe), iar în 2004 Glencore a ratat si Petromul, care a revenit austriecilor de la OMV. Glencore România a derulat afaceri si în domeniul transporturilor si comertului, prin Rombarge Transport si Barter Port Operator. Glencore a fost ani de zile unul dintre principalii furnizori de titei catre RAFO Onesti si Petrom si a primit contracte de stat si la Termoelectrica, pentru picura. În ultimii ani, reprezentanti ai Glencore în România au mai fost Alexandru Bittner si Yoav Stern, sotul realizatoarei de Televiziune Oana Cuzino. Tot Marc Rich l-a adus în România pe Igor Ziuzin, omul de afaceri rus care a preluat COS Tîrgoviste si Industria Sîrmei SA Cîmpia Turzii. Ambele privatizari au fost facute de Guvernul Adrian Nastase. Acelasi Rich este legat ombilical de Vitali Machitski si Oleg Deripaska, cei care au preluat întreaga industrie de aluminiu din România în urma unor procese de privatizare controversate, unul dintre ele (ALRO Slatina) fiind investigat de procurorii anticoruptie. În 1997, reprezentantii Glencore International AG au exprimat public intentia de a împrumuta asociatia salariatilor pentru achizitionarea a 80% - 90% din actiunile fabricii de aluminiu. Compania dorea sa i se garanteze aprovizionarea cu alumina. Ulterior, la privatizarea ALRO în favoarea grupului Marco International detinut de oligarhul Vitali Machitski, Glencore a protestat în mod formal fata de modul în care s-a facut privatizarea. În realitate, cel care conducea Marco, Alan Kestenbaum, fondase firma în 1983, împreuna cu Marc Rich. Autoritatile române fusesera avertizate de firma americana AIG, si ea interesata de ALRO, ca în spatele Marco se afla Rich. Un alt personaj care a fost în jocul de interese din jurul ALRO este Mihail Cernoi, exponent al mafiei ruse si fost partener al lui Deripaska, venit tot pe filiera Marc Rich si aflat în spatele privatizarii rafinariei Rafo Onesti, care a beneficiat de importante facilitati fiscale acordate de Statul Român. Acestora li se adauga Mikhail Fridman, influentul magnat care detine Alfa Group, finantatorul celor mai importanti oameni de afaceri rusi cu interese la noi.

Faptul ca obtinerea controlului României nu este o tinta privata, ci un obiectiv geopolitic îl demonstreaza cu prisosinta istoria sectorului financiar-bancar de dupa 1989. În fruntea acestuia a ajuns în septembrie 1990 Mugur Isarescu, un economist care, dupa absolvirea facultatii, a lucrat exclusiv la Institutul de Economie Mondiala, timp de 19 ani, perioada în care a intrat în vizorul american cu prilejul cursurilor pe care le-a urmat în Statele Unite. Dupa evenimentele din 1989, a mai efectuat un scurt stagiu în SUA, ca reprezentant comercial la Ambasada României de la Washington, pentru ca imediat dupa aceea sa devina guvernatorul Bancii Nationale a României. În anul 1993 a devenit si membru al Clubului de la Roma, a fost ales presedinte al Asociatiei Române a Clubului de la Roma, iar în 1999 a fost reales în aceasta functie. Longevitatea lui Mugur Isarescu în functia de guvernator al Bancii Nationale a României se datoreaza exclusiv comenzilor ocultei financiare internationale. Exista informatii ca Mugur Isarescu a fost recrutat de catre Council on Foreign Relations (CFR) în 1990, la New York, pe cînd se afla la post. Conducerea CFR (organizatie controlata de familiile bancherilor evrei Rockefeller si Rothschild, sustinuti de J.P. Morgan) a recrutat destui specialisti, potentiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectiva în tarile est-europene. Controlul din start al pietelor est-europene era un scop bine determinat, în functie de indicatiile „specialistilor” CFR. Acest CFR actioneaza pe baza pîrghiilor financiare de care dispune organizatia, controlînd inclusiv Federal Reserve Bank, banca investita cu coordonarea rezervei federale a SUA si emiterea dolarului ca moneda, precum si principalele organisme financiare mondiale, FMI si Banca Mondiala. Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, pe tot parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un imens razboi mediatic de dezinformare în toate emisiunile economice, subliniindu-se greseala facuta de România prin plata datoriei externe si exemplificînd prin tari care au mari împrumuturi, dar un nivel de trai mai crescut, sugerîndu-se ca o tara se poate dezvolta prin împrumuturi înrobitoare. De altfel, principala forma de control al unei tari este cea financiara - specialitatea CFR. Pasul cel mai important facut de Mugur Isarescu, în conformitate cu dispozitiile CFR, a fost devalorizarea masiva a monedei nationale si împrastierea la o rata derizorie a tuturor creantelor României (ex.: Egipt, Irak), pas sustinut si de prim-ministrul impus de mass-media, de fapt de oculta financiara, Theodor Stoiojan, rasplatit ulterior cu un post la Banca Mondiala. Pentru îndepartarea eventualilor investitori necontrolati de CFR, în 1991 Stolojan a nationalizat valuta aflata în banci, ceea ce a dus la un adevarat recul pentru investitiile straine, scapate de sub controlul si manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de mentionat l-au constituit jocurile interbancare „permise si încurajate” de Mugur Isarescu, derulate prin bancile aflate sub tutela CFR (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul carora importante fonduri valutare au parasit România. Ca nu si-a deziluzionat stapînii în postura de guvernator al Bancii Nationale a României, pozitie-cheie, de altfel, pentru finantele României, o dovedeste faptul ca este singurul român membru al renumitei Comisii Trilaterale. Acest organism, considerat de multi Guvernul Mondial din umbra, a fost înfiintat în 1972 de David Rockefeller împreuna cu Zbigniew Brzezinski. Tot împreuna, cei doi au ales aproximativ 300 de membri din America de Nord. Europa si Japonia, pe care îi considerau „semeni”. Acesti oameni se aflau la vîrtul piramidei în profesia lor, fie ea de natura Corporatista, Academica, Politica sau Mass-Media. Un exemplu al modului în care lucreaza acest organism îl reprezinta accederea lui Jimmy Carter la functia de presedinte al SUA, în 1976. O data instalat în functie, Carter a adus nu mai putin de 18 membri ai Comisiei în cabinetul de vîrf si în agentii guvernamentale. Cea mai buna descriere a Trilateralei apartine probabil reporterului Jeremiah Novak, în „Christian Science Monitor” (7 Februarie 1977): „Astazi, un nou val de economisti, lucrînd într-o organizatie cunoscuta sub numele de Comisia Trilaterala, se afla pe punctul de a crea un nou sistem economic international, unul proiectat de oameni la fel de inteligenti precum Keynes si White (n.n.: este vorba de autorii sistemului înfiintat în urma Conferintei de la Bretton Woods, din iulie 1944. ce a dus la crearea Fondului Monetar International si a Bancii Mondiale, ambii economisti de profesie). Numele lor nu sînt bine cunoscute, dar acesti gînditori moderni sînt la fel de importanti pentru vremurile noastre, pe cît au fost Keynes si White pentru ale lor. În plus, acesti economisti, precum si omologii lor din timpul ceiui de-al II-lea razboi mondial, lucreaza împreuna cu înalti demnitari guvernamentali. Si ce se discuta acum la cel mai înalte niveluri ale guvernului, atît în Statele Unite, cît si în strainatate, este crearea unui nou sistem economic mondial - un sistem ce va afecta slujbele în America si oriunde altundeva, preturile pe care consumatorii le platesc, libertatea indivizilor, a corporatiilor si natiunilor, de a intra într-un sistem economic cu adevarat planetar”. Sub conducerea lui Mugur Isarescu, Banca Nationala a României s-a facut vinovata de faptul ca nu a luat nici un fel de masuri, desi legislatia (care îi conferea obligatia de control si interventie) o impunea, în cazul marilor fraude bancare, de genul Columna Bank, Credit Bank. Banca Dacia Felix, Banca Internationala a Religiilor. De asemenea, desi BNR are o Directie de Supraveghere si Control Valutar, nu a luat masuri pentru repatrierea valutei, care, obtinuta în urma tranzactiilor, externe, nu a mai intrat în tara (cazul firmelor Pepsi, Qudrant, Coca-Cola, NAPPA, afacerile cu tutun, bumbac si industrie usoara). Faptul ca Isarescu a fost recrutat de CFR se poate sustine si prin imposibilitatea schimbarii sale din functie, indiferent de interesele politice, în pofida incidentei penale a unora dintre afacerile familiei sale cu cetateanul Heinrich Schorsch, banuit a fi agent dublu. Au existat presiuni în favoarea sa inclusiv din partea FMI si Bancii Mondiale, care au amenintat cu sistarea oricarei creditari în cazul schimbarii acestuia. Trebuie aratat ca numirea lui Mugur Isarescu ca prim-ministru al României, la sfîrsitul anului 1999, a contribuit la desavîrsirea marilor infractiuni desfasurate la Fondul Proprietatii de Stat, îndeosebi cele derulate cu infractorii israelieni, cum este cazul afacerilor lui Sorin Shmuel Beraru si privatizarii Hotelului Bucuresti (infractori Eliahu Rasin si Robert Badner, alaturi de Radu Sîrbu). Astfel, privatizarea Hotelului Bucuresti era anchetata la sfirsitul anului 1999 de Corpul de Control al primului-ministru Radu Vasile, sub conducerea secretarului de Stat Ovidiu Grecea, cînd presedintele României, Emil Constantinescu, da o adevarata lovitura de stat, destituindu-l pe premierul Radu Vasile si înlocuindu-l cu Mugur Isarescu. Imediat, secretarul de Stat Ovidiu Grecea a fost destituit Ia rîndul sau, iar controlul efectuat la FPS, care trebuia sa conduca la destituirea presedintelui Radu Sîrbu, a fost brusc stopat si Raportul inspectorilor guvernamentali s-a pierdut prin sertarele noului prim-ministru al României, în timp ce dubioasele afaceri de la FPS si-au urmat, nestingherite, cursul. Conducerea Bancii Nationale a României a cunoscut exact si la timp situatia, care devenea din ce în ce mai critica, de la Bancorex, dar nu a întreprins nimic. Pierderile Statului Român nu au constat numai în cele 2 miliarde de dolari care au disparut din România, desi BNR poseda toate pîrghiile necesare pentru a preveni scurgerile financiare din tara. Acestora li s-au adaugat sumele reprezentînd echivalentul creditelor clientelare oferite de Bancorex diverselor grupari mafiote si pe care BNR le-a acoperit prin cererile de preluare la datoria publica. În realitate, BNR, sub guvernarea lui Mugur Isarescu, a „protejat” falimentul Bancorexului, o banca mult prea puternica pentru gusturile marii finante mondiale, care trebuia sa dispara daca nu putea fi cumparata, caci România trebuia sa intre si ea pe fagasul globalizarii. Pentru aceasta, proprietatea de stat trebuia sa treaca în cea particulara, dar nu oricum, ci conform criteriilor, cerintelor si intereselor globale promovate de asa-numitul Grup Bilderberg. Tot ce s-a întîmplal în România post-decembrista poarta amprenta inconfundabila a conceptiei care sta la baza actiunilor acestei structuri suprastatale si care îi apartine unuia dintre fondatori, David Rockeffeller: „Sîntem în pragul unei transformari globale. Trebuie sa declansam o criza majora (economica, militara, politica, sociala, educativa, religioasa) si toate natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala”. De altfel, organizarea Grupului Bilderberg în 1954 a fost direct sprijinita de catre societatile secrete sioniste si mondialiste, de catre CIA, dar în primul rînd de catre Consiliul Afacerilor Externe (Council on Foreign Relations - CFR), cea mai puternica organizatie secreta oligarhica din SUA înfiintata înca din 1921, care activa deja pentru mondializare (sustinuta totodata de aceiasi doi bancheri evrei, Rockeffeller si Rothschild, co-fondatori ai Grupului). Grupul Bilderberg este coordonat de un comitet de conducere, compus din 39 de membri, care apartin si altor organizatii secrete mondialiste sau sioniste (Illuminati, marile loji masonice etc). Telurile principale ale organizatiei au fost formulate de la început de catre Printul Bernhard al Olandei - un guvern mondial pentru începutul Mileniului III, globalizarea economica mondiala (o lume unica) si o armata globala prin ONU. Cel mai puternic brat al grupului este însa Comisia Trilaterala (Europa Occidentala, America de Nord si Japonia), structura din care face parte, asa cum aratam mai sus, un singur român: Mugur Isarescu. Si astfel constatam ca cercul se închide, în sensul ca ne întoarcem la guvernatorul BNR si întelegem de ce aceasta banca nu a luat masurile care se impuneau în sistemul financiar-bancar românesc: pentru ca ar fi contravenit astfel intereselor structurilor globaliste, în care Mugur Isarescu a fost cooptat tocmai pentru a se actiona, prin el, asupra României. Asa se face ca, în 1997, la conducerea celei mai mari banci românesti, Bancorex, este numit evreul Andrei Florin Ionescu. Prima grija a acestuia a fost aducerea în functia de sef al Directiei Plasamente Bancare a evreicei Rachel Sargent, prin transfer de la Directia Securities a bancii ABN AMRO Rotschild, permitîndu-i-se astfel sa faca plasamente din capitalul bancii românesti de stat pe pietele externe. Pîna la falimentul bancii, cerut insistent Statului Român tot de organismele internationale, Rachel Sargent a avut grija sa disperseze banii bancii si, totodata, sa spioneze intens banca. Serviciul de securitate al Bancorex a tras serioase, dar inutile, semnale de alarma asupra urmatoarelor aspecte: Rachel Sargent a introdus în Bancorex, dupa orele de program, chiar si sîmbata si duminica, numerosi cetateni straini, a cerut si obtinut fisele tuturor marilor clienti, pe care le lua si acasa, a cerut si obtinut fisele bancii pe grupe de activitati, nu a prezentat rapoartele de deplasare în strainatate (lunar cîte 5 zile la Londra), a încercat sa intre în posesia datelor Directiei de Operatii Speciale (fise si conturi MI, SI, SRI, MApN, SPP, Transmisiuni Speciale etc). Trebuie aratat ca evreica Rachel Sargent nu a actionat singura în interiorul Bancorex, ci împreuna cu cel care chiar i-a semnat angajarea, vicepresedintele bancii, Dragos Andrei, care si el venea prin transfer tot de la banca ABN AMRO. Dragos Andrei a aprobat materiale si, totodata, a emis hotarîri ilegale (fiind presedintele Comitetului de Credite, ca urmas al lui Florin Andrei Ionescu, a dat multe/mari credite fara garantii sau, din contra, a sufocat firmele neprotejate politic); n-a recuperat nici unul din creditele neperformante; a stopat executarea unor creante neperformante; a încalcat normele Bancorex de angajare si promovare, laudîndu-se ca e prieten cu fiul presedintelui de atunci al României, Dragos Constantinescu, si cu seful SIE, Catalin Harnagea; a agreat ca Rachel Sargent sa angajeze straini pentru diverse expertize nefinalizate, cu tariful de 230 de lire sterline pe ora. A pierdut 40% din clientii bancii, inclusiv prin redirijare catre ABN AMRO BANK. La schimbarea din functie, Razvan Temesan lasa Bancorexului un volum de afaceri de 14.195 miliarde de lei, cu o pondere a creditelor restante de 7,9 miliarde, cu provizioane specifice de risc de 1.168,6 miliarde de lei. Banca era cotata de catre Thompson Bank Watch INC cu rating pe termen lung BBB si pe termen scurt A2, iar conducerea bancii era „bine vazuta” (well regarded). Analiza activitatii lui Florin Andrei Ionescu atesta, în schimb, ca 74% din creditele aprobate de el au fost neperformante; 68% din creante date la particulari; finantarea importurilor de petrol a fost preluata de bancile straine, Bancorex pierzînd numai în acest caz cam 60 milioane de dolari pe an prin demolarea acestei afaceri; a fortat lichidarea datoriilor pe care le avea Compania Nationala de Petrol; a primit de la buget 4.500 miliarde de lei, cu care a cumparat datoriile lui George Constantin Paunescu, încerecînd sa-l bage în faliment si transformîndu-l dintr-un bun platnic într-un rau platnic; Florin Andrei Ionescu n-a platit cele 507 milioane de dolari la extern, ba, mai mult, Bancorex a ramas si fara cele 10 rafinarii românesti, pe care le putea vinde cu aproximativ 2 miliarde de dolari, sau le putea exploata, ca banca, în contul Statului Român. Toate acestea s-au petrecut, evident, cu stirea si sub obladuirea lui Mugur Isarescu. Lovitura finala asupra Bancorex a fost data tot de Dragos Andrei, fostul angajat al bancii lui Rothsehild, el contribuind direct (împreuna cu Banca Mondiala si cu Fondul Monetar International) la închiderea bancii. În urma presiunilor emisarilor FMI si ai Bancii Mondiale, Statul a declarat falimentul celei mai mari banci românesti si l-a îndepartat pe Vlad Soare, noul presedinte numit între timp si care întocmise deja un plan de salvare a bancii. Banca Nationala a României l-a numit ca secretar general al Bancorex pe Alexandru Puscaciuc, al carui trecut esle legal de un alt evreu american, Gerald (Gerry) Guterman, cu care se combinase anterior, într-o tentativa de privatizare a Bancii Dacia Felix. Asa cum mentionam înca de la începutul acestei analize, o alta forta cu interese mondialiste care a patruns în societatea româneasca cu intentia de a o modela potrivit propriilor scopuri este masoneria de diferite rituri si apartenente. Un exemplu al modului de actiune al acesteia îl reprezinta ascensiunea a doua dintre figurile proeminente ale României de astazi, Dinu Patriciu si Calin Popescu-Tariceanu. În ceea ce îl priveste pe Dinu Patriciu, anul 1990 îl gaseste ca arhitect, cu o experienta de 15 ani în materie, amplificata de proiectarea de palate în Emiratele Arabe Unite pentru magnatii petrolului din zona. Prima afacere pe care a pornit-o în primavara lui 1990, o firma de arhitectura si decoratiuni interioare, nu a avut nici un temei legal, dar avea în spate sprijinul masoneriei, prin socrul sau, ca si Calin Popescu-Tariceanu, al carui tata vitreg era Dan Amedeo Lazarescu. Ambii au fost sprijiniti sa acceada în sferele de vîrf ale afacerilor si politicii, cu alte cuvinte ale Puterii din România. Este evident astazi pentru toata lumea ca, în pofida esecurilor electorale repetate, cei doi liberali au cazut mereu în picioare din punct de vedere al afacerilor. Activ în afacerile cu petrol înca din 1996, Dinu Patriciu a preluat controlul asupra grupului Rompetrol în 1998, cu sprijinul lui Sorin Ovidiu Vântu, care i-a transferat la momentul oportun, conform întelegerii, actiunile pe care acesta le achizitionase chiar de la PAS - asociatia salariatilor, care i-au cedat actiunile cu speranta ca astfel aveau sa fie protejati de atacul lui Patriciu. Rompetrol era „nava amiral” a comertului exterior românesc, fiind singurul contractor specializat în petrol si gaze care activa cu succes pe piata mondiala. Ani de zile, a adus în tara milioane de dolari rezultati din lucrarile de foraj si constructii-montaj în domeniul petrolier, executate în diverse tari ale lumii. Afacerea Rompetrol a fost conceputa din start ca baza a unei strategii de destructurare a economiei nationale, caci ea a reprezentat începutul unei serii de lovituri succesive, care au dus la lichidarea întregului patrimoniu petrolier al României, una dintre averile strategice ale tarii fiind înstrainata prin jaf. Tandemul de astazi OMV - Rompetrol este expresia unui periculos monopol în industria petrolului, creat prin contributia decisiva a „elitelor” mondiale. Intrat de mai multe ori sub incidenta legii, dar niciodata condamnat, Dinu Patriciu continua sa fie obiectul scandalului Petromidia, izbucnit în 2004, fiind acuzat, din nou, de evaziune fiscala si spalare de bani într-un dosar deschis si în prezent. Astazi nu mai este un secret ca Dinu Patriciu si-a adjudecat Petromidia cu sprijinul PSD, dar legaturile dintre PSD si Patriciu au fost cimentate de înalte fete ale masoneriei românesti si nu numai. Astfel, sotia Marelui Maestru al Marii Loje Nationale din România, Eugen Ovidiu Chirovici, este directoarea financiara a holdingului patronat de Dinu Patriciu, iar multi dintre cei care conduc masoneria româna sînt angajatii lui (de exemplu Marele Trezorier, Ion Tanasie). Dupa cum se stie, Chirovici a fost un apropiat al PSD vreme îndelungata, fiind chiar ministru în cabinetul Nastase, iar în 2004 a trecut de partea lui Dan Voiculescu. În medii bine informate se sustine ca Patriciu este un apropiat al masoneriei rusesti si ca din aceasta postura ar fi mediat, alaturi de Eugen Ovidiu Chirovici, întîlnirea Marelui Secretar al Marii Loje Nationale a Rusiei, Alexandr Kondyakov, cu Calin Popescu-Tariceanu, în iunie 2006, în cadrul careia au fost discutate probleme economice care vizeaza în principal piata energetica. Alexandr Kondyakov a venit de mai multe ori în România, începînd cu 2003, anul constituirii Marii Loje Nationale, apoi în iunie 2006 si din nou în aprilie 2007. În sprijinul afirmatiilor referitoare la apropierea lui Dinu Patriciu de masoneria rusa vine si faptul ca la scurt timp de la întîlnirea româno-rusa, departamentul de Stat al SUA si-a dat acceptul pentru audierea unor martori în dosarul Rompetrol, redeschis în tromba, chiar pe teritoriul american, în interiorul Ambasadei României din Washington. Declaratiile acestora au fost folosite în probarea fraudarii Statului Român prin încasarea ilegala, de catre holdingul lui Patriciu, a creantei din Libia. Informatiile atesta faptul ca un al doilea scop al vizitelor repetate ale lui Alexandr Kondyakov în România, poate chiar mai important decît cel de natura economica, a fost cel de natura militara. Generalul GRU urmarea sa ia pulsul vechii retele a spionajului militar rus, pentru ca România nu este numai o miza economica, ci si una militara de mare importanta strategica, deoarece bazele americane instalate în tara noastra vor închide o linie care va „îndigui” avanpostul rusesc. România poate fi comparata cu un portavion fix, de pe care vor putea fi lansate atacuri pe o raza care se întinde din Caucaz pîna la Muntii Iranului. De aceea GRU, cu o insertie mult mai puternica decît KGB în spatiul românesc, vizeaza reactivarea cît mai multor cadre recrutate în perioada anilor ‘60 în timpul stagiilor de pregatire la Academiile sovietice, caci acestea au condus mari unitati si au avut în legatura un numar important de ofiteri din sistem. Ulterior, GRU si-a îmbogatit, în anii ‘80, structura informativa si a agentilor de influenta prin preluarea „dizidentilor”, „cresterea” acestora si plasarea lor în spatiul politic, dupa 1989. În aceste conditii, pentru a-si proteja interesele militare, este posibil ca Moscova sa întinda o „mîna” energetica Executivului de la Bucuresti, cu conditia sa obtina imunitate pentru oamenii sai. Constiinta înaltului sprijin de care beneficiaza i-a permis lui Dinu Patriciu sa înfrunte si chiar sa sfideze acuzele de tradare politica provocate de dezvaluirile aparute în presa cu privire la sponsorizarile masive facute în campania din 2004 catre PSD, aproape 2 miliarde de lei, conform propriilor declaratii.

Preluare de pe mail.